În miezul iernii, toate spațiile pe care le populăm parcă trăiesc un altfel de viață decât în restul anului : străzile, birourile și mai ales locuințele sunt mai decorate și mai vesele. Vă transmitem mai jos câteva trucuri cu care nu veți da greș. În exemplul de față au fost utilizate pentru înfrumusețarea unui foaier.
Armonizarea noilor elemente cu cele existente stă la baza principiilor estetice. Proporțiile au fost păstrate: un perete mare avea nevoie de un brad mare. Apoi, au conectat cromatic decorațiile și le-au asortat cu încăperea. Aici, schema culorilor este formată din crem, roșu și negru. Culoarea peretelui în această amenajare, Rich Cream, scoate în evidență piesele de mobilier de influență barocă și insuflă o atmosferă primitoare. Nu ar fi arătat deloc în regulă dacă, spre exemplu, bradul avea decorații predominant albastre. Împodobit cu roșu și auriu, potrivite pentru cadrul amenajării, bradul devine piesa principală lângă șemineu, punctul focal al încăperii. Unitatea atmosferei este simțită în primul rând prin armonizarea cromatică.
Pentru a păstra eleganța prin simplitate, urmați deci cele trei trucuri:
- Păstrați proporția cu încăperea existentă.
- Asortați cromatic decorațiile cu pereții sau mobilierul și între ele.
- Puneți în valoare punctul focal al camerei.
Vă dorim multă inspirație pentru a realiza încăperi luminoase și fericite alături de cei dragi!
- garduri verzi - aprilie 20, 2018
- Mici scenografii pentru Paști - martie 28, 2018
- Frunze argintii naturale pentru Crăciun - decembrie 22, 2017
Distribuie acest post