Depeche mode

În Idei amenajare living, Idei de amenajări interioare de Alexandra PetraruLasă un comentariu

Amenajările de interior sunt și ele, dacă nu altceva, o modă trecătoare. Singurele tendințe care parcă rămân neschimbate sunt auriul sărbătorilor de iarnă și roșul iubirilor de februarie. Noi suntem suprasaturați de ele, așa că ne iertați, astăzi vrem fresh.

Designerii își fac treaba și ne spun, încă de prin decembrie, ce culori ”se poartă” anul următor. Noi, însă, suntem mai pragmatici din fire și așteptăm să se stabilizeze trend-urile. Stăm cuminți la prima strigare și așteptăm să vedem ce mișcă pe piață în primele luni din an.

amenajare interior_roz_accente

Și avem deja câțiva câștigători, cel puțin într-ale culorilor.  Am putea, cu lejeritate, să botezăm anul acesta Fifty shades of pink. Vorbim, însă, de culori pline, putrede chiar, o paletă de griuri colorate intens, de la roz la mov, și uneori până la albastru și verde murdar. Rozul Barbie nu este Culoarea ta, și nici a noastră. Asta așa, ca să ne facem înțeleși. Ba chiar, total îndepărtat de această idee, este acel roz – carne macră. Știm, sună ciudat, dar contrastează minunat cu albul și griul.

În caz ca vă întrebați, griul încă rămâne în topul culorilor pentru amenajări interioare, înlocuind cu succes beige-ul cel de toate zilele. Iar albul… albul a fost încoronat culoarea anului de către Benjamin Moore.

Știm că sunteți curioși să vedeți imaginile, dar noi simțim nevoia să vă dăm o sugestie înainte: alegeți mereu un design neutru care să permită accesorii în tendințe. În rest, delectare plăcută!

amenajare interior_roz_verde

Ultimele postari ale lui Alexandra Petraru (vezi toate)

Distribuie acest post