Încet, încet, culoarea îşi face simţită prezenţa în toate obiectele ce ne înconjoară, chiar şi acolo unde pentru foarte mult timp am fost obişnuiţi cu obiecte standard, albe şi insipide: baia cu obiecte sanitare albe.
Cu siguranţă, mulţi dintre noi am crescut cu băi utilate cu astfel de obiecte destul de anoste aş putea spune. Însă, din fericire, acum avem de unde alege şi altfel de sanitare, gândite și proiectate de designeri de produs pentru a satisface şi partea estetică, nu doar cea funcţională.
Multiple culori şi posibilităţi
De ceva timp au început să apară şi pe piaţa românească obiecte sanitare colorate şi din materiale diferite de tradiţionala ceramică albă lucioasă.
Acum putem alege dintr-o gamă variată de forme, culori şi texturi pentru a ne amenaja băile exact pe gustul nostru.
Lavoarele, căzile şi chiar vasele de toaletă au devenit mai mult decât nişte simple obiecte strict funcţionale. Prin alegerea lor din punct de vedere coloristic, în contextul potrivit, ajung să aibă un rol important în crearea ambientului băilor.
Finisajele metalice, în tendinţe şi în 2017. Cuprul.
Tot mai apreciat şi iubit este finisajul de cupru, fie că este sub forma sa elegantă de cupru-roz glossy sau sub forma mai rustică de cupru roşiatic şlefuit sau antichizat.
În prima variantă, lavoarele finisate cupru roz se potrivesc de minune în băile cu alb şi gri, împreună cu elemente de marmură albă de Carrara, sau de ce nu, într-un aer mai industrial, cu pereţi tencuiţi în deja cunoscutul beton aparent.
Finisajele metalice, în tendinţe şi în 2017. Auriul.
Pentru iubitorii de lux şi glam există o gamă de lavoare din materiale inovatoare, cu texturi şi forme variate, finisate în auriu strălucitor.
Un material din ce în ce mai folosit pentru lavoare este “vetro freddo”, un compozit format din pigmenţi de sticlă şi răşină, extrem de rezistent la temperaturi foarte ridicate sau scăzute, la şocuri şi la zgârieturi.
Acest material poate fi înnobilat cu foiţă de aur şi poate lua orice formă dorită. De asemenea poate imita foarte bine şi textura pietrei.
Sanitare ca opere de artă
O tipologie cu adevărat deosebită de obiecte sanitare sunt obiectele ceramice pictate manual în tehnica spaniolă de ceramică Talavera. Ceramica Talavera este un tip de ceramică mexican, caracterizat prin pictarea manuală pe o bază ceramică glazurată albă cu pigmenţi naturali de albastru, galben, verde, negru şi mov.
Prin aceste picturi decorative, lavoarele şi vasele de toaletă devin adevărate piese statement într-o baie şi sunt piese ideale pentru cei iubitori de artă şi neconvenţional.
Aşa că, de acum încolo, când veţi fi în dubii cu privire la alegerea obiectelor sanitare, să ţineţi cont că nu există doar obiecte ceramice albe.
Iar dacă iubiţi culorile, la fel de mult ca şi noi, sunt atât de multe variante colorate şi frumos decorate pentru a avea baia mult visată.
- Inspiraţie pentru dressing-uri cu personalitate - mai 14, 2017
- Un strop de culoare pentru obiectele sanitare - martie 6, 2017
- Culorile Pantone pentru toamnă-iarnă 2016-2017 - octombrie 3, 2016
Distribuie acest post