Culorile esteticii moderne

Culorile periodei moderne sunt la fel de variate precum interpretarea diferită a esenței modernismului: aceea de respingere a tradițiilor secolului ’19, însă la orice asociere de culori moderne am privi, citim un aer nou, experimental, fresh. Dorim să vorbim întâi despre acest stil istoric și cum a fost el resimțit în celelate arte, văzându-i astfel logica, energia și abia mai apoi traducerea în amenajările interioare.

La nivelul arhitecturii, modernismul abordează o manieră analitică a funcțiunii clădirilor, o folosire rațională a materialelor, o deschidere către inovarea structurală și eliminarea redundantului (de cele mai multe ori a ornamentelor). Supranumit și “Stilul Internațional”, este caracterizat de compoziții asimetrice, de folosirea formelor cilindrice și cubice, a acoperișului-terasă, a betonului aparent, a vitrajelor mari (de obicei bandouri orizontale) și o tendință a culorilor alb, crem, cu accente negre și uneori câteva culori. Planurile libere defineau spațiul interior prin deschideri generoase între elementele de închidere, iar legătura vizuală cu exteriorul era printre cele mai importante (conform preceptelor enunțate de Le Corbusier, pionierul arhitecturii moderne și ale lui Pierre Jeanneret, în “Les cinq points d’une nouvelle architecture”, la 1927).

În artă, reprezentativ pentru Modernismul timpuriu și pentru cromatica cu culori primare este danezul Piet Mondrian, care se poziționează în curentul “De Stijl” și este considerat fondator al artei moderne din anii ’20. Tematica simplă, abstractă, cu compoziții de linie și culoare saturată, spera să reprezinte un model pentru restul artelor din societatea modernă prin unitate, frumusețe universală și interpretare liberă.

Într-adevar, multe amenajări interioare ulterioare s-au raportat la „estetica Mondrian” pentru simplul fapt că se aliniau filosofiei noului spațiu modern: abordare complet nouă a interiorului, logica funcțională a partiului de arhitectură, camere luminoase, epurarea formelor, etc. Este foarte probabil ca și istoria nescrisă a culorilor de baza să fi contribuit la alegerea unor astfel de asocieri cromatice.

Spre exemplu albul este în psihologie culoarea noului început, este o pânză pe care va fi scris ce urmează. Albul conține părți egale din toate culorile spectrului, reprezentând atât aspectele pozitive cât și cele negative ale culorilor. Caracteristica de bază este egalitatea, neutralitatea și implică corectitudine și imparțialitate.

Prin contrast, negrul absoarbe toate culorile și se raportează la necunoscut, discreție, creând un aer de mister. În psihologie, această non-culoare protejază punctele vulnerabile de stressul emoțional exterior, creând senzația de confort, control și putere. În compozițiile moderniste pentru amenajarea spațiului construit negrul nu este exacerbat, deci nu ajunge să creeze senzația de intimidare, neabordabil, din cauza puterii pe care o emană.

Roșul, galbenul și albastrul sunt transpuneri ale diverselor stări de spirit primare. Roșul abordat în amenajările moderniste este asociat energiei, pozitivului, dar și agresiunii și distrugerii. Este emoționalul la superlativ. Galbenul este la antipod, non-emoțional, este supremul analiticului mental și al cunoștințelor dobândite. Albastrul este simbolul liniștii, ordinii, siguranței și încrederii. Este traducerea ideaticului, a înțelepciunii spirituale și a contemplării.

Toate aceste culori erau deseori folosite în modernism și în varianta lor pastelată, uneori derivată cu ivoire-ul, creând așa-zisele culori “prăfuite”.

Așadar, cromatica esteticii moderne este una luminoasă, vie, optimistă și tinerească. Este o paletă în perfectă concordanță cu viziunea modernismului: prețuirea relației cu exteriorul, deschiderea către inovarea tehnică (prefabricarea, modularitatea), iar la nivel de organizare interioară, promovarea calităților industriale (casa văzută ca o “mașinărie”).