Stilul Provence este oarecum sinonimul interioarelor rurale franțuzești. Dintre toate regiunile culturale ale Franței, aceasta a devenit cea mai cunoscută, poate și din cauza faptului că datarea ei aparține timpului romanic. Prima Provincia Romana din Alpi avea capitala la Aix-en-Provence. Este o regiune bogată, plină de istorie, cu evidențieri clare culturale (cei mai renumiți pictori au pictat peisaje aici: Cézanne, Renoir, Picasso și mulți alții) .
Pentru că regiunea are o bogată deschidere la Marea Mediterană și istoria a adus valuri de migratori cu influențe asimilate, stilul Provence are puncte comune cu cel spaniol sau toscan. Haideți să vedem mai degrabă caracteristicile acestui stil!
Pereți
De la reședințele nobiliare (bastides) până la micile case (cabanons), majoritatea locuințelor sunt construite din piatră locală, lăsată de multe ori aparentă. Dacă sunt tencuite, mortarul pe bază de var are suprafața vizibilă colorată în tonuri de olive, bleu, crem sau în culoarea lavandei. Meșterite de gospodari, suprafețele nu erau niciodată perfect drepte sau lucioase, ci mate și uneori patinate. Uneori, registrul inferior al pereților primea culori mai închise, pentru o întreținere mai ușoară. Deși această regulă e mai puțin respectată în prezent, pereții tot arată ca și cum sunt proaspăt tencuiți.
Sper deosebire de verdele stilului spaniol, verdele provence este mai pal, mai desaturat, cu o strălucire mai mică. Galbenul e mai puțin întâlnit. Predominant este bejul, deseori întâlnit în combinație cu gri în textura pietrei naturale de construcție, sau ocrul.
Pardoseli
Teracota acoperă o mare varietate de stereotomii. Dacă în stilul toscan sunt pătrate sau dreptunghiulare, în stilul spaniol pictate, în stilul provence au o caracteristică principală: aceea a simplității formelor, culorilor și texturilor. Plăcile teracota în culoarea ce caracterizează lutul din care au fost realizate. În orice caz, originalele erau pătrate, însă în ultimii 200 de ani cele mai întâlnite sunt hexagonale (tomettes). Mai există varianta celor pătrate cu colțuri teșite. De remarcat sunt „covoarele” din centrul camerelor din plăci ceramice pictate în tonuri de roșu și negru.
Dușumeaua este în asentimentul stilului mediteranean: cât mai patinată de vreme. Șapele din mortare, care în timp se scorojesc, sau dale din piatră calcaroasă sunt specifice.
Plafoane
Dacă spaniolii și italienii decorează mai mult plafoanele, prin picturi între grinzi sau suprafețe contrastante, francezii nu se complică! Lemnul brut al elementelor structurale și scândura dintre ele au aceeași culoare, o văruială neglijentă. În cel mai bun caz, primesc patternuri cu motive grafice simple. Dacă plafoanele beneficiază de o suprafață lisă, atunci corpurile de iluminat sunt înconjurate de medalioane și muchiile de cornișe.
Mobilier
Dacă între stilul spaniol și cel toscan e greu să găsești diferențieri clare, aici lucrurile sunt mai simple. Esența de lemn des utilizată este nucul, lăsat natur, acoperit cu o vopsea cu un grad mare de luciu, sau vopsit în bleu, olive deschis sau crem. Scaunele cu șezut din paie, recunoscute prin evoluția formelor lor de la robust la clasicul Louis al XVI-lea, șifonierele, paturile cu tăblii din fier forjat negru, sau alb (foarte frumoase, dar destul de rar întâlnite), cu baldachin, corbeille sau din lemn în diferite stiluri istorice îmbogățesc atmosfera.
Bucătăriile meditarene au renume mondial și din ele fac parte inclusiv cele în stil provence. Piesele de depozitare au de obicei lezene, rame și tăblii simple sau sunt construcții din zidărie, închise cu fronturi din lemn și balamale vizibile sau pur și simplu o mică draperie. Mânerele sunt din fier forjat, uneori cu inserții din ceramică. Blidare, dulapuri vitrină sau polițe suspendate pun în valoarea farfuriile decorate și cratițele din cupru. Hotele originale erau de fapt niște hornuri (vetre) și aveau cel puțin brâul din piatră calcaroasă, dacă nu erau integral construite din acest material. Chiuvetele, din piatră, marmură sau ceramică, ies în afara blatului.
Cât despre spațiile de relaxare de zi, remarcăm canapele și fotolii în care vrei să te așezi cum le vezi! Mobilierul poate face parte din orice stil istoric francez, cu mențiunea că e mult mai simplu și cromatica e pală. Adăugați coșuri sau valize pentru depozitări și cât mai multe veioze și oglinzi cu ramă veche. Patinată, eventual aurie, pentru decor.
Încăperile sunt aerisite și dau impresia că „reinventează trecutul”. În orice caz, noi v-am dat câteva idei, care pot fi rafinate, astfel încât să vireze în tendințele actuale. N-am vrea totuși să ne depărtăm prea mult de la original.
Culori
Să recapitulăm:
- Pentru pereți – Niciodată în nuanțe de lavandă! Oricând ocru, bleu, olive, crem, portocaliu!
- Pentru pardoseli – Plăci din teracotă hexagonale sau pătrate, dale din piatră calcaroasă, dușumea
- Pentru plafoane – Tonuri complementare ale culorilor pereților sau cremuri
- Pentru mobilier – maro nuc, nuanțe deschise și pale de bleu, olive și nu în ultimul rând crem, gri și alb „ponosit”, patinat
- Accente – textile din toile de jouy, puternice
Faimosul arhitect Robert Adam spunea încă din secolul al XVIII-lea că „pentru a înțelege cât mai bine arta locuirii este poate necesar să petreci mai mult timp lângă francezi.” Poate că pentru că e greu de suportat atât de multă încărcătură din estetic când treci de la splendoarea din valea Loirei la soarele romantic și ocrul roșiatic al regiunii Provence.
Sperăm să vă fi dat un strop de insprirație!
- garduri verzi - aprilie 20, 2018
- Mici scenografii pentru Paști - martie 28, 2018
- Frunze argintii naturale pentru Crăciun - decembrie 22, 2017
Distribuie acest post